Pentru a te simti fericit in familie, comunitate si dincolo de aceste granite, este important sa detii bune abilitati de comunicare. Ca indivizi non-autisti putem folosi abilitatile de comunicare pentru a exprima nevoile si sentimentele noastre. Persoana cu autism, in functie de nivelul sau de functionare, are abilitati de comunicare extrem de limitate (in unele cazuri inexistente) pentru a-si exprima nevoile. Unele persoane cu autism par sa comunice prin perseverenta pe care o arata fata de un anumit subiect fara a arata interes si fata de alte subiecte . De exemplu, un copil poate avea o fixatie pe masini fiind capabil sa vorbeasca doar despre masini, indiferent de ce altceva se discutatã in jurul lui. Nu este neobisnuit ca persoanele cu autism sa devieze complet de la subiectul adus in discutie. De exemplu, subiectul poate fi despre „alimente” si ce putem cumpara de la magazinul alimentar, iar copilul sa sa raspunda pur si simplu "esti tare draguta".

Existã de asemenea, persoane care nu vorbesc, altele care utilizeazã echolalia si altele care pot exprima nevoile lor doar prin inversarea pronumelor lor. Atunci cand doresc sa manance o prajitura, în loc de a spune "vreau o prajitura," copilul poate spune, „vrei o prajitura" .

Sa incercam sa clarificam de fapt ce se intampla cu privire la comunicarea copiilor cu autism. Atata timp cat o persoana cu autism nu beneficiaza de un atasament finalizat ii lipseste abilitatea de a utiliza propriul Sine (EU) in relationarea cu ceilalti. De asemenea, propriul sine este disociat si din acest motiv cauzeaza grade variate ale constiintei de sine si a capacitatii de a constientiza. Acest atasament nefinalizat compromite abilitatea copilului de a relationa si de a comunica. Este necesar sa intelegem ce anume contribuie la problemele de comunicare ale copilului cu autsim, dar si ce anume il impiedica sa relationeze adecvat.

Este important sa ne amintim ca copiii cu autism DORESC SA COMUNICE si de fapt, tot timpul comunica ceva despre ei insisi, chiar daca acest lucru se intampla non-verbal, ecolalic sau cu inversarea pronumelui. Ei sunt ca toate celelalte fiinte umane, avand o nevoie innascuta de a comunica. Din pacate, din cauza atasamentului lor nefinalizat, isi identifica cu dificultate sentimentele, care sunt disociate, si de aceea nu pot utiliza aceste emotii pentru a exprima propriile dorinte. Cu alte cuvinte, nu pot atinge un nivel de dezvoltare care sa fie definit prin a avea contiinta propriilor nevoi. Asta insemna ca nu reusesc sa ceara ceva de la cineva pentru un beneficiu propriu, pentru a avea un avantaj. Nu este o problema psihica, ci o tulburare de dezvoltare care se poate schimba cu trecerea timpului.

Este aproape clar ca ceea ce observam la copiii cu autism care nu vorbesc, este opusul a ceea ce observam la copiii neuro-tipici. Acest fenomen se numeste « pe dos » sau cu « susul in jos ». Cu alte cuvinte, partea « inconstienta » a copilului se observa inafara, iar partea « constienta » pare sa fie in interiorul lui. De aceea cativa dintre copiii cu autism care nu vorbesc par a fi scapati de sub control si disfunctionali, dar cu ajutorului unui computer pot foarte frumos comunica , in scris. Acesta este un foarte bun exemplu a sciziunii sau disocierii de care sufera propriul « sine ». Pentru multi dintre noi termenul « inconstient » este nefamiliar. Si datorita acestui aspect persoanele disgnosticate cu autism sunt constant neintelese de ceialti oameni.

Fenomenul ecolaliei poate fi de asemenea usor inteles. Este recomandat sa ne reamintim ca copilul cu autism detine o abilitate minima de a se utiliza pe sine in relatia cu ceilalti. De asemenea este important sa ne amintim ca un atasament nefinalizat blocheaza posibilitatea de a utiliza propriul sine. Atfel ecolalia este rezultatul « incapaciatii de a utiliza propriul sine in satisfacerea nevoii de a comunica ». Copiii poat accesa doar ceea ce aud. Pot auzi intrebarea“vrei o prajitura?”. Aceasta intrebare poate fi utilizata de ei mot-a-mot pentru a cere o prajitura. IN DEZVOLTAREA SA FIREASCA ORICE COPIL ESTE CAPABIL SA IMITE CELELALTE PERSOANE, inclusiv copiii cu autism. Ceea ce ce le lipseste insa este constiinta si abilitatea de a utiliza propriul sine pentru a raspunde celorlalti. De aceea rezultatul final este repetarea stereotipa a ceea ce copilul aude, repectiv vorbirea ecolalica.

Copilul care inverseazã pronumele sau si foloseste "TU" in loc de "EU" este la inceputul folosirii propriului SINE cu altii. Copilul foloseste "TU", deoarece ii da mai multa siguranta decat daca ar folosi „mine sau eu”. Copil cu autism nu se simte in sigurantã in lume in care s-a nascut. Totul in jurul lui este confuz, incomod si un potential pericol, care-i produce multa anxietate. Utilizarea pronumelui "TU" referindu-se la sine este un alt exemplu de disociere. Asa cum am mentionat mai inainte copilul pare a fi scindat, alcatuit din bucati pe care nu le percepe ca fiind ale lui. Pe masura ce copilul se dezvoltã ºi devine un tot unitar, capatand mai multa autonomie personala (self-agency), el se va reconsidera. Va incepe sa foloseasca pronumele "EU"si, in final va fi mai constient de propriul sine. Se pare cã existã o corelare directã intre a utiliza propriul "EU" si capacitatea lui de a se cunoaºte ºi de a-si recunoaste propriile sentimente pe care sa le utilizeze in relatia cu ceialti oameni. Aceasta ultima fraza poate fi exemplificata astfel:

Ex: „Atunci cand ma joc cu plastilina ma bucur . Stiu ca ma bucur si ca ma joc cu plastilina.. Acum stiu sigur ca EU fac aceasta activitate si ca este placuta pentru mine. Aceasta placere este a MEA. Vreau sa spun si celorlati ca eu ma bucur si vreau sa fac asta impreuna cu ceilati”.

Ascesta este un exemplu elocvent privitor la „a avea constiinta de sine”.

Acum haideti sa vedem de ce comunicarea copiilor cu autism pare sa fie atat de inadecvata pentru noi. Mai intai de toate, cred cã copilul cu autism comunica prin ceea ce face intotdeauna stadiul sau existential. Din pãcate, majoritatea oamenilor privesc comunicarea copiilor cu autism din perspectiva propriei experiente, o experienta bazata pe un atasament clar finalizat. In lucrul cu persoanele cu autism, multi parinti si terapeuti observa comportamentul „bizar” al copilului si incerca sa il faca sa dispara, sa il anihileze. Procedand astfel, pierdem din vedere intelegerea mesajului pe care copilul incearca sa-l comunice prin comportamentul lui ciudat. Il facem sa se simta neinteles mai mult decat inteles. Pe de alta parte ii aratam ca ne deranjeaza comportamentul, ceea ce il va determina sa il repete la infinit, pentru astfel poate anticipa ce urmeaza sa i se intample.

Ex: Eu vad ca Alin, copil cu autism, invarte la infinit roata la o masina si ii spun „ALIN OPRESTE-TE, NU MAI FA ASA!”. Aceasta atitudine nu il ajuta sa se inteleaga pe sine. Nu exprima nimic despre comportamentul lui, fiind inconstient de ceea ce face. El vrea sa ne spuna ca miscarea rotilor masinii ii da multa singuranta intr-o lume pe care nu o intelege deloc. Mai mult decat atat, o asemenea aitudine ii va intari acest comportament, deoarece eu exprim doar CE NU VREAU de la el, fara sa ii spun si CEEA CE DORESC ca el sa faca. Pot alege sa ii spun „ALIN, VAD CA INVARTI ROATA LA MASINA (refelxia, astfel ii arat ca vad comportamentul lui si il ajut sa devina constient de asta). VREAU SI EU SA FAC CA TINE (acest lucru ii arata ca il accept si ca poate fi placut sa facem impreuna aceasta actiune). APOI POTI PUNE MASINA PE TOBOGAN! (asta il ajuta sa inteleaga si ce doresc sa faca cu masina, dandu-i o alternativa)” . Acest gen de comunicare cu copilul cu autism este benefic pentru a-l ajuta sa se perceapa pe sine si sa devina constient de actiunile sale.

Comportamentul lui bizar ne comunica ceva ce trebuie inteles în contextul unui copil care nu a fost niciodata atasat ºi care nu poate utiliza propriul sine pentru a comunica. Fiecare comportament pe care copilul il foloseste trebuie privit cu respect din partea noastra si trebuie sa fie înteles. Astfel copilul poate primi acceptare ºi recunoastere din partea noastra, doua aspecte fundamentale care il vor ajuta sa se simta capabil sa isi finalizeze atasamenul lui incomplet.

Munca noastrã cu copiii cu autism este de a-i intelege in primul rand oferindu-le ACCEPTARE si RECUNOASTERE pentru ceea ce „ei sunt si fac”. In cazul in care parintii si profesionistii „vad” cu adevarat copilul cu autism , atunci acesta poate începe sa se vada pe sine. Pentru aceasta e important sa constientizam ca IN SPATELE FIECARUI COPIL BOLNAV EXISTA UN COPIL CARE ABIA ASTEAPTA SA FIE DESCOPERIT SI VALORIZAT.

Este fundamental in interventia copilului cu autism SA PRVIM LA COPIL SI NU LA BOALA, sa identificam ceea ce poatesa faca si nu ceea ce nu poate sa faca. Daca il vom privi ca pe un copil bolnav, atunci vom vedea numai ce nu poate. Astfel sansa lui de a-si dezvolta constiinta de sine este extrem de redusa.

Sinziana Burcea

2011