Intelegerea si intrajutorarea copiilor ce prezinta simptome care corespund criteriilor

aplicate pentru diagnosticarea tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie (ADHD)

 

 

Rachell Anderson si Paul R. Rasmussen, Editori

 

Acest articol aduce in centrul atentiei consilierea, aspecte clinice, psihoterapia, inclusiv unele strategii inovative pentru intrajutorarea  clientilor. Persoanele care doresc sa-si aduca contributia, sunt incurajate sa trimita manuscrise d-lui Paul R. Rasmussen de la Departamentul de Psihologie, Universitatea Furman, 3300 Poinsett Hwy, Greenville, SC 29613, SUA.

Tulburarea hiperkineticacu deficit de atentie (ADHD) este cea mai obisnuita tulburare diagnosticata in rândul copiilor in zilele noastre, desi terapeutii adlerienii adesea subestimeaza puterea  pe care o ofera Psihologia Individuala pentru a ajuta copiii cu astfel de tulburari. Russel A. Barkley (1994), unul din cei mai proeminenti si mai prolifici scriitori din domeniul ADHD, a definit aceasta conditie astfel: "ADHD poate fi descrisa printr-un singur simptom, o reducere a capacitatii de inhibare a comportamentului si de intârziere a raspunsului. Tocmai aceasta problema a inhibarii comportamentelor constituie simptomul distinctiv al ADHD." (pag.1). Definitia lui Barkley este utila si are un inteles clar; si totusi, este important ca terapeutul sa analizeze urmatoarea explicatie a etiologiei ADHD: "In cazul majoritatii copiilor, ADHD este un stil temperamental innascut, de natura biologica, care ii face predispusi la a fi neatenti, impulsivi si nelinistiti din punct de vedere fizic precum si deficitari in capacitatea lor de a manifesta un comportament guvernat de reguli. (pag.416).  Spre deosebire de acest punct de vedere, haideti sa acordam putina atentie concluziei la care a ajuns finalistul la Premiul Pulitzer, Robert Whitaker, in baza unei analize vaste a cercetarilor:

" Desi s-a afirmat in numeroase rânduri ca ADHD se datoreaza unui dezechilibru chimic, nu exista nicio dovada stiintifica in sprijinul acestor afirmatii. Nu exista un test biologic pentru ADHD, diagnosticul bazându-se desigur pe observarea comportamentului copilului. Astfel, tot ce ne poate spune stiinta astazi este: Nu exista nicio anomalie biologica cunoscuta in cazul copiilor diagnosticati cu ADHD."(pag.1)

 

Daca totusi factorul critic nu e o anomalie biologica, atunci unde ar trebui sa caute terapeutii si alti ingrijitori pentru a intelege comportamentul copiilor? Haideti sa luam in calcul urmatoarele abordari care si-au dovedit valoarea in practica.

 

 Când se face uz de principiile adleriene cu prilejul analizarii vietii de familie a copilului, terapeutul va deveni constient de un simt al interesului social, in mare masura nedezvoltat, existent in copil, un simt al grijii fata de celelalte fiinte umane, in mare masura nedezvoltat. Adler ne invata ca cel mai important rol al unui parinte e acela de a propaga interesul unui copil de la copil la mama, la tata, la ceilalti membri ai familiei si in fine la ceilalti membri ai comunitatii.  Daca terapeutul analizeaza modelul transferului dintre copil si membrii familiei sale, terapeutul poate observa cum un copil, care invata despre viata intr-un astfel de mediu, poate avea foarte putine oportunitati de a-si dezvolta linii indrumatoare  de  preocupare, de grija sociala ca si parte din sistemul sau de credinte. Un astfel de copil acorda prea putina valoare sau chiar nicio valoare  actului de a intârzia un raspuns la simuli pentru a putea vreodata sa aiba in vedere inhibitiile de ghidare/indrumare a comportamentului si aceasta pentru ca in logica privata a copilului exista prea putine ghidaje care sa-l indrume spre un comportament  grijuliu si responsabil. De fapt, este foarte probabil ca sistemul de credinte al copilului sa cuprinda premisa:  " Oamenii traiesc pe lumea asta ca sa-si faca griji pentru mine, sa fie preocupati de mine, si nu ca eu sa-mi fac griji pentru ei." O a doua premisa, la fel de comuna, suna ceva de genul: "Adultii iti vor controla viata daca le dai si numai jumatate de sansa pentru a face asta. In nici un caz nu ma vor controla pe mine!". 

 

Niciuna din aceste componente obisnuite din sistemul de credinte al copiilor care prezinta simptomele ADHD nu este conjunctiva, de legatura sau relationare  prin natura sa. Niciuna din acestea nu stimuleaza copilul sa inainteze inspre semenii sai, cu o consideratie fata de starea de bine a celorlalti. Dimpotriva, credintele observate sunt credinte ce predispun copilul la un comportament egocentric. Treaba terapeutului este de acum foarta clara.

Importanta unei conexiuni cu oamenii si a preocuparii fata de celelalte fiinte umane nu poate fi subliniata in mod exagerat. Intr-adevar, o definitie precisa a sanatatii mentale bune trebuie sa includa si grija fata de ceilalti. Sanatatea mentala implica asumarea responsabilitatii de a aborda problemele cu care ne confrunta viata uneori , depunând eforturi pentru a rezolva aceste probleme intr-o maniera care sa ne ajute atât pe noi cât si pe ceilalti oameni implicati sau afectati.

 

Atmosfera din casa copilului care prezinta simptomele ADHD  se incadreaza cel mai adesea intr-unul din urmatoarele 3 tipare:

 

1.    Copilul este centrul universului. In aceste case, exista foarte putine limite, sau chiar nu exista deloc. Drepturile copilului sunt plasate deasupra drepturilor celorlalti (membri ai familiei). Respectul fata de drepturile si bunastarea celorlalti nu este introdus in lumea copilului. Copilul invata sa creada ca el sau ea ar trebui sa aiba ceea ce-si doreste atunci când isi doreste.  Copilul nu a invatat sa-si inhibe compartamentul care incalca sau tulbura bunastarea celorlalti.

Remedierea situatiei:  Ce este in mod esential necesitat in cazul acestui copil este ca acesta sa aiba o "confruntare" cu ordinea in viata. Parintii trebuie sa stabileasca limite si sa le pastreze cu fermitate.  Pentru ca e mult mai dificil sa-i controlezi pe altii decât sa te controlezi pe tine insuti, acesti parinti pot invata sa identifice limite pe care le pot tine sub control si pe care le pot respecta in mod constant, in pofida plângerilor si a acceselor de furie. Acesti copii trebuie sa invete sa-i ajute pe ceilalti si sa invese sa-si aduca contributia la bunastarea grupului.

 

2.    Parintii vorbesc dar nu actioneaza. Ca si in tiparul de mai sus, copilul nu are sansa de a cunoaste, de a se lovi de niste limite sau de a invata sa respecte bunastarea celorlalti deoarece limitele si respectul pentru ceilati nu au fost introduse in viata copilului. Mai mult, criticile sau mustrarile parintilor care nu sunt dublate de bunavointa de a o scoate la capat cu limite si consecinte duc la dezvoltarea egoismului copilului, lipsa de respect fata de adulti si dispret fata de autoritati.

Remedierea situatiei: Pentru a remedia situatia de mai sus parintele trebuie sa evite criticile si instructiunile desarte. In esenta, parintii trebuie sa vorbesca mai putin dar chiar sa intentioneze sa faca ceea ce spun. Din nou, invatarea, deprinderea comportamentului de interes social este de o maxima importanta.

 

3.    Parintele controleaza copilul in mod excesiv- In acest tipar, parintele este de obicei foarte critic si aplica adesea pedepse verbale si chiar fizice. In acest mediu, copilul traieste sub amenintarea constanta a unei pedepse aspre. In aceste familii, parintii sunt de regula extrem de perfectionisti. Daca sunt folosite consecintele ca si metoda de disciplinare, aceste consecinte sunt de regula excesiv de aspre. Atunci când un copil traieste intr-o atmosfera atât de restrictiva, acesta pierde sansa de a invata despre reciprocitatea relatiilor de cooperare. Copilul invata sa-i vada pe ceilalti ca si dusmani sau cel putin ca pe niste adversari, drept pentru care acest copil este in varii moduri refractar in a manifesta orice preocupare pentru binele sau sentimentele celorlalti.

 

Remedierea situatiei: In aceste situatii cel mai bun sfat pentru parinti este de a renunta la folosirea fortei sau a pedepsirii, razbunarii. Când un parinte renunta la folosirea acestor practici, aceasta ii da de inteles copilului ca parintele a comis o greseala. Prin aceasta renuntare, parintele ii spune copilului: "Am actionat ca si cum tu nu ai fi putut sa iei decizii bune decât daca eu as fi stat de capul tau (referitor la scoala, prieteni, vestimentatie, etc.) si  nu am de gând sa mai fac acest lucru de acum inainte".  Este important ca parintele sa-i transmita copilului urmatorul mesaj: "Tu ai tot ce iti trebuie pentru a face fata acestor decizii!". Când un parinte recunoaste ca a fost prea restrictiv, ca a exercitat un control prea mare, acel parinte isi asuma greseala si transmite urmatorul mesaj: " Te asigur ca ma voi stradui sa te tratez cu mai mult respect  si sa evit sa mai incerce sa iau atât de multe decizii in locul tau. Daca iti putem fi de ajutor, anunta-ne, dar acum noi incercam sa nu ne mai bagam in treaba ta asa des".

 

Invatarea grijii pentru ceilalti

 

Daca un copil nu a reusit sa-si dezvolte un simt al grijii fata de semeni in virtutea celor 3 tipare mai sus mentionate, sau in virtutea altor tipare, invatarea grijii fata de ceilalti este obiectivul suprem pentru terapeuti, parinti si cadre didactice. Interventia terapeutica cu un astfel de parinte poate fi imbunatatita in mod substantial daca terapeutul invata sa intrebuinteze "cea mai memorabila observatie" cu fiecare parinte ca si modalitate de a ajuta parintele sa dobândeasca o mai buna intelegere a modului in care sistemul lor de credinte influenteaza alegerea stilului de crestere a copilului (Walton, 1996, 1998). Terapeutul trebuie sa inteleaga ca , in plus fata de ajutarea parintilor sa inteleaga scopul sau sensul comportamentului copilului lor, este cel putin la fel de important sa ajute fiecare parinte sa inteleaga scopul sau sensul propriilor sale abordari eronate ale cresterii copilului.

 

Mentorii nostri adlerieni ne-au invatat ca cel mai important lucru pe care-l putem face pentru clientii nostri este sa-i ajutam sa vada mai clar ce sunt in stare sa faca. In limitele acestui eseu, principiile si tehnicile puse in practica in cadrul celei mai memorabile observatii nu vor fi descrise; totusi, sursele citate vor oferi o abordare comprehensiva a folosirii acestei tehnici puternice. Scopul acestu exercitiu este de a-i ajuta pe parinti sa inteleaga ceea ce li se pare a fi punctul cel mai critic din evaluarea copiilor lor si a propriului stil de crestere a copiilor.

 

In final, terapeutul trebuie sa devina priceput in explicarea interesului social, a importantei acestuia in viata, a relevantei acestuia pentru simptomele specifice ale copilului precum si in explicarea mijolacelor specifice prin care parintii isi pot ajuta copii sa invete respectul si grija fata de bunastarea semenilor. Iata câteva din mijloacele specifice de a ajuta la indeplinirea acestei sarcini vitale in casa:

 

"    Sa se traseze o linie ferma atunci când comportamentul copilului incalca drepturile celorlalti;

"    Nu permiteti sa fiti intrerupt;

"    Nu permiteti copilului sa va faca sa-i acordati atentia atunci când drepturile dvs sau ale altora sunt incalcate;

"    Acordati oportunitati copilului de a fi de ajutor altora, in special invitând copilul sa se implice intr-o sarcina care il atrage.

 

Câteva exemple de astfel de sarcini in casa ar fi datul cu aspiratorul, asezarea servetelelor sau tacâmurilor pe masa, aducerea ziarului sau corespondentei, acordul copilului de a schimba canalul de televiziune de la un post care il intereseaza doar pe el, la un post care intereseaza pe ceilalti, asezarea hainelor intr-un cos, ajutarea mamei sau tatalui sa faca ordine intr-o camera, pregatirea unei salate, ajutorul la gatit.

 

Parintii ar trebui sa aprecieze in mod pozitiv ajutorul copilului, vorbindu-i acestuia despre oportunitatea pe care o ofera mamei sau tatalui de a se relaxa. Aceste sarcini sunt potrivite pentru copii mai mici, insa le puteti adapta pentru a ajuta si copii mai mari, invitându-i sa realizeze unele sarcini ce par mature sau chiar potrivite adultilor (alegerea unui cadou pentru o ruda, cumpararea produselor necesare in casa etc).

 

"    Fiti sensibili, empatici fata de greutatile altora in prezenta copiilor;

"    Puneti copilul sa sune un bunic sau alt membru al familiei cu scopul de a aduce putina bucurie in viata acelei persoane;

"    Invitati copilul sa realizeze sau sa cumpere un cadou surpriza pentru membrii familiei sau alte persoane dragi sau per si simplu sa surprinda pe cineva cu un act de bunatate;

"    Scrieti un biletel de multumire sau iubire copilului;

"    Mentionati ceva ce v-ar fi placut sa faceti dar nu puteti sa faceti acel lucru singur sau nu aveti timp sa faceti acel lucru; invitati copilul sa faca lucrul respectiv sau sa va ajute sa-l faceti;

"    Vorbiti-i copilului despre provocarile meseriei de profesor; invitati copilul sa faca ceva dragut pentru profesor (vorbe de multumire adresate profesorului, un act de bunatate, un desen cu profesorul prezentat intr-o maniera pozitiva);

"    Vorbiti-i despre cooperarea manifestata in moduri simple in viata de zi cu zi (povesti din ziar ce prezinta reactiile caritabile ale oamenilor fata de nevoile altora, colegialitatea dintre soferi in trafic, bunatatea unui vânzator intr-un magazin, un cuvânt bun adresat de o persoana alteia).

"    Modelati comportamente bune si sensibile ( facând afirmatii bune, pline de blândete si utile). Faceti lucruri dragute si utile pentru membrii familiei, manifestati un comportament sensibil si plin de grija fata de fratii sau surorile dvs si invitati copilul sa faca la fel.

"    Mentionati actele irationale sau neplacute observate in societate, oferind copilului alternative pentru rezolvarea situatiei respective.

"    Manifestati afectiune fata de copil si ceilalti membri ai familiei.

"    Zâmbiti când puteti. Zâmbetele invita la conexiuni  intre oameni.

 

Scopul acestor exemple este de a-l face pe copil sa gândeasca dincolo de sine si sa se angajeze intr-o interactiune sociala utila. Copii ce sunt etichetati cu ADHD pot fi o pacoste. Promovarea dezvoltarii interesului social poate fi o imensa provocare insa trebuie sa se acorde maxima prioritate aducerii acestor copii la un nivel mai inalt de purtare cooperanta si productiva.

 

Rezumat:

 

Acest eseu ii indruma pe profesionistii in domeniu sa-si indrepte atentia asupra atmosferei familiale si asupra alegerii stilului de crestere a copilului, ca fiind posibile influente asupra subdezvoltarii interesului social ce se observa la copii al caror comportament intruneste criteriile pentru diagnosticarea cu ADHD. Sunt citate tehnici specifice pentru identificarea stilurilor de crestere a copilului eronate; sunt oferite o serie de exemple din logica privata a copiilor cu ADHD; sunt recomandati câtiva pasi de remediere care ti-au dovedit valoarea in practica.

 

Bibliografie:

 

1.    Barkley, R.A. (1990) - Tulburarea Hiperkinetica cu Deficit de Atentie. New York, Guilford Press.

2.    Barkley, R.A. (1994) - Mai multe despre Noua Teorie a ADHD. Raportul cu privire la ADHD, 2(2), 1-4.

3.    Walton, F.X. (Producator) (1996)- Folosirea celei mai memorabile observatii in consilierea si consultatiile pentru parinti. (DVD) Carti Adleriene despre Ingrijirea Copiilor, P.O. Cutie postala 210206, Columbia,  SC 29211.

4.    Walton, F.X. (1998)- Folosirea celei mai memorabile observatii ca si tehnica pentru intelegerea alegerii stilului de crestere a copilului. Revista de Psihologie Individuala, 54 (4), 487-494.

5.    Whitaker, R. (2006, toamna). Stiinta si medicamente pentru ADHD. Buletinul informativ al Societatii Adleriene din Florida, Tampa, Fl.

 

Traducere Sinziana Burcea, Psiholog clinician principal